SomnLinistit

Importanța primelor 18 luni de viață – partea a doua

Așa cum promiteam data trecută, revenim cu ce anume din comportamentul îngrijitorului principal a rănit în perioada formării atașamentului (primele 18 luni), dar și care sunt nevoile copilului în această perioadă.

Rănirea în etapa de formare a atașamentului

Adevărata rănire se produce când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care duce la apariția acelor GREȘELI repetitive. Iar aceste tipare în comportamentul părinților iau naștere si persistă în contextul unor stiluri parentale inconștiente.
Putem răni fie prin RESPINGERE (comportament tipic părintelui minimizator, adică a unui părinte care, la rândul său, a fost respins de părinții lui) ceea ce generează un comportament de tip ESCHIVARE din partea copilului.

Sau putem răni prin ABANDON (comportament tipic părintelui maximizator imprevizibil), ceea ce determină un comportament de tip AGĂȚARE, atât fată de părinte, cât si față de ceilalți ulterior. Practic perpetuăm inconștient comportamentele părinților noștri.

De aceea, dacă vrei să fii un părinte conștient, e nevoie să conștientizezi MOMENTUL PREZENT, să fii mereu prezent cu tine, cu trăirile tale, cu emoțiile tale, să le conștientizezi, să le accepți, să fii înțelegător cu tine, să te observi, să îți dai voie să accepți ceea ce simți.

Nevoile copilului în etapa atașamentului

Cea mai importantă nevoie a copilului până pe la 18 luni este ca părintele să fie DISPONIBIL și CALD sufletește în permanență.

Desigur că acesta este comportamentul dezirabil și ideal. Suntem oameni și astfel predispuși greșelii și propriilor limite. Cum ziceam mai sus, rănirea nu se produce dacă această nevoie nu e satisfacută în contexte disparate. Rănirea se produce atunci când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care determină apariția unor greșeli.

Răspunzând la nevoile bebelușului ori de câte ori are nevoie, îl asigurăm că va supraviețui și că va menține sentimentul de conexiune cu universul, pe baza VIITORULUI SĂU SENTIMENT de SIGURANȚĂ în această lume.

Ruperea cronică a acestei legături este dureroasă, iar DUREREA, pentru creierul vechi/creierul reptilian, echivalează cu MOARTEA (uneori poate însemna chiar moartea propriu-zisă).

Nevoia de SIGURANȚĂ și SPRIJIN, în primele 18 luni de viață se pot satisface prin:

– disponibilitate constantă în a satisface nevoile fizice ale copilului (schimbat scutecul ori de câte ori e nevoie, spălat, hrănit)

– un mediu fără zgomote puternice (pentru a evita sperieturile)

– cu sunete și expresii oglindite de către părinte, reproduse intenționat (dezvoltă comunicarea)

– prezența fizică cât de des posibil – purtat bebe peste tot cu părintele sau îngrijitorul principal (în sisteme sigure de purtat și ergonomice, dormit în aceeași cameră); iar dacă nu se poate, se va lăsa în grija unui înlocuitor familiar ce va avea grijă de el cu căldură sufletească

– disponibilitate permanentă a mamei pentru alăptare (dacă este posibil)

– alăptare/hrănire la cerere, NU la program (alăptarea la program servește nevoilor părintelui și nu nevoilor copilului), într-un mediu cald și relaxat, alăptarea fiind o experiență ce necesită început, mijloc și sfârșit, fără grabă

– disponibilitatea constantă pentru alinarea copilului ori de câte ori e nevoie, când copilului este agitat sau tensionat, prin oglindire și NU prin liniștire!

Nevoia de STRUCTURĂ în primele 18 luni de viață se poate asigura prin:

– pregătirea unui mediu înconjurator SIGUR (pentru asta recomand în primul rând un exercițiu: mergi de-a bușilea prin casă și observă ce lucruri ar putea răni copilul în nevoia lui de exporare; apoi recomand cu mare încredere filmulețe sau bloguri pentru organizarea spațiului din casă din perspectiva Montessori)

– redirecționarea acțiunilor și energiei copilului către alte acțiuni SIGURE (indiferent de plânsetele copilului)

– îndreptarea atenției către lucruri din mediul înconjurator care necesită grija și atenția noastră: îngrijirea plantelor, îngrijirea lucrurilor din casă. Poate părea puțin prea devreme, dar copilul este perfect capabil să învețe să aprecieze lucrurile înconjurătoare de pe la 1 an, ușor și treptat.

Concluzii pentru etapa formării atașamentului

Nimic nu e bătut în cuie și nimic nu e fatal (aceasta este vestea cea bună!). Pentru a ne crește în mod conștient copiii, e nevoie să fim conștienți de modul în care le răspundem, e nevoie să aflăm ce se află ascuns înăuntrul nostru și să luăm măsuri pentru a vindeca propriile răni.

A fi părinte nu este un proces unilateral, de fapt suntem părinți unul celuilalt. Învățând exprimarea cu căldură sufletească în mod stabil și constant, părinții își oferă un dar de vindecare pentru că creierul vechi nu face diferența dintre mamă și copil. Ceea ce mama dă copilului este primit de inconștientul mamei ca și cum ar fi trimis către sine. Așadar părintele minimizator va depăși teama de contact și se va bucura de căldura și încrederea pe care le oferă copilului. Iar parintele maximizator va depăși teama că iubirea care îi este dăruită, îi va fi luată.

Structura creierului poate fi reconstruită, iar conexiunile pot fi readuse la starea lor naturală!

Pe Cătălina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.