Așa cum promiteam data trecută, revenim cu ce anume din comportamentul îngrijitorului principal a rănit în perioada formării atașamentului (primele 18 luni), dar și care sunt nevoile copilului în această perioadă.

Rănirea în etapa de formare a atașamentului

Adevărata rănire se produce când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care duce la apariția acelor GREȘELI repetitive. Iar aceste tipare în comportamentul părinților iau naștere si persistă în contextul unor stiluri parentale inconștiente.
Putem răni fie prin RESPINGERE (comportament tipic părintelui minimizator, adică a unui părinte care, la rândul său, a fost respins de părinții lui) ceea ce generează un comportament de tip ESCHIVARE din partea copilului.

Sau putem răni prin ABANDON (comportament tipic părintelui maximizator imprevizibil), ceea ce determină un comportament de tip AGĂȚARE, atât fată de părinte, cât si față de ceilalți ulterior. Practic perpetuăm inconștient comportamentele părinților noștri.

De aceea, dacă vrei să fii un părinte conștient, e nevoie să conștientizezi MOMENTUL PREZENT, să fii mereu prezent cu tine, cu trăirile tale, cu emoțiile tale, să le conștientizezi, să le accepți, să fii înțelegător cu tine, să te observi, să îți dai voie să accepți ceea ce simți.

Nevoile copilului în etapa atașamentului

Cea mai importantă nevoie a copilului până pe la 18 luni este ca părintele să fie DISPONIBIL și CALD sufletește în permanență.

Desigur că acesta este comportamentul dezirabil și ideal. Suntem oameni și astfel predispuși greșelii și propriilor limite. Cum ziceam mai sus, rănirea nu se produce dacă această nevoie nu e satisfacută în contexte disparate. Rănirea se produce atunci când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care determină apariția unor greșeli.

Răspunzând la nevoile bebelușului ori de câte ori are nevoie, îl asigurăm că va supraviețui și că va menține sentimentul de conexiune cu universul, pe baza VIITORULUI SĂU SENTIMENT de SIGURANȚĂ în această lume.

Ruperea cronică a acestei legături este dureroasă, iar DUREREA, pentru creierul vechi/creierul reptilian, echivalează cu MOARTEA (uneori poate însemna chiar moartea propriu-zisă).

Nevoia de SIGURANȚĂ și SPRIJIN, în primele 18 luni de viață se pot satisface prin:

– disponibilitate constantă în a satisface nevoile fizice ale copilului (schimbat scutecul ori de câte ori e nevoie, spălat, hrănit)

– un mediu fără zgomote puternice (pentru a evita sperieturile)

– cu sunete și expresii oglindite de către părinte, reproduse intenționat (dezvoltă comunicarea)

– prezența fizică cât de des posibil – purtat bebe peste tot cu părintele sau îngrijitorul principal (în sisteme sigure de purtat și ergonomice, dormit în aceeași cameră); iar dacă nu se poate, se va lăsa în grija unui înlocuitor familiar ce va avea grijă de el cu căldură sufletească

– disponibilitate permanentă a mamei pentru alăptare (dacă este posibil)

– alăptare/hrănire la cerere, NU la program (alăptarea la program servește nevoilor părintelui și nu nevoilor copilului), într-un mediu cald și relaxat, alăptarea fiind o experiență ce necesită început, mijloc și sfârșit, fără grabă

– disponibilitatea constantă pentru alinarea copilului ori de câte ori e nevoie, când copilului este agitat sau tensionat, prin oglindire și NU prin liniștire!

Nevoia de STRUCTURĂ în primele 18 luni de viață se poate asigura prin:

– pregătirea unui mediu înconjurator SIGUR (pentru asta recomand în primul rând un exercițiu: mergi de-a bușilea prin casă și observă ce lucruri ar putea răni copilul în nevoia lui de exporare; apoi recomand cu mare încredere filmulețe sau bloguri pentru organizarea spațiului din casă din perspectiva Montessori)

– redirecționarea acțiunilor și energiei copilului către alte acțiuni SIGURE (indiferent de plânsetele copilului)

– îndreptarea atenției către lucruri din mediul înconjurator care necesită grija și atenția noastră: îngrijirea plantelor, îngrijirea lucrurilor din casă. Poate părea puțin prea devreme, dar copilul este perfect capabil să învețe să aprecieze lucrurile înconjurătoare de pe la 1 an, ușor și treptat.

Concluzii pentru etapa formării atașamentului

Nimic nu e bătut în cuie și nimic nu e fatal (aceasta este vestea cea bună!). Pentru a ne crește în mod conștient copiii, e nevoie să fim conștienți de modul în care le răspundem, e nevoie să aflăm ce se află ascuns înăuntrul nostru și să luăm măsuri pentru a vindeca propriile răni.

A fi părinte nu este un proces unilateral, de fapt suntem părinți unul celuilalt. Învățând exprimarea cu căldură sufletească în mod stabil și constant, părinții își oferă un dar de vindecare pentru că creierul vechi nu face diferența dintre mamă și copil. Ceea ce mama dă copilului este primit de inconștientul mamei ca și cum ar fi trimis către sine. Așadar părintele minimizator va depăși teama de contact și se va bucura de căldura și încrederea pe care le oferă copilului. Iar parintele maximizator va depăși teama că iubirea care îi este dăruită, îi va fi luată.

Structura creierului poate fi reconstruită, iar conexiunile pot fi readuse la starea lor naturală!

Pe Cătălina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Am întrebat-o pe Cătălina Chingaru de la @Consiliere parentală despre cum putem umple paharul copilului astfel încât să se simtă iubit.

“O prietenă dragă, și ea mămică de două ori, mă întreba cum poate fi prezentă în viața fetelor ei, având un job foarte solicitant și ajungând acasă epuizată. Așa că propun 5 idei simple, ce pot fi adoptate în viața de zi cu zi cu puțină intenție, pentru a umple paharul copilului și a-l face să se simtă iubit (copiii nu știu că îi iubim, au nevoie de timpul nostru, de prezența noastră activă):

1. găsește anumite momente ale zilei (dimineața și/sau seara) când îmbrățișezi intenționat copilul și vă dezmierdați reciproc, când îi permiteți să redevină bebeluș (indiferent de vârstă, este un joc de rol simplu și la îndemâna oricui cu impact major în bine pentru copil!), etc, se poate continua cu un joc liber propus de copil (câte minute reziști);

2. încearcă să fii acolo lângă el în momentele ritualice ale zilei: la spălatul pe dinți, la dușul de seara, la îmbrăcat/dezbrăcat, povestea de seara – pot fi momente în care el se poate destăinui și așa afli aspecte importante din viața lui;

3. cere ajutorul copilului în treburile casnice (pregătirea mesei, strânsul mesei, strânsul rufelor murdare, strânsul rufelor curate, ordine la birou/raft/dulap/șifonier), activitate ce se poate face încă de pe la 4 ani, care îl va face să se simtă util și parte importantă din familie;

4. dacă ai mai mulți copii, stabilește o zi pe săptămână sau organizează programul în așa fel încât să ai măcar o zi pe săptămână pe care să o dedici fiecărui copil, în care să: ieșiți la plimbare în parc, la shopping, la o înghețată, la terasă… etc, poate propune și copilul; dar să fiți doar voi doi! Să se simtă unic, ascultat, văzut, iubit, important în ochii părintelui (ceea ce automat îi va ridica stima de sine);

5. Când aveți de luat o decizie ce îl impactează și pe copil, cereți-i și lui părerea și expuneți împreună argumentele PRO și CONTRA deciziei ce urmează să o luați; la fel și când doriți să îi luați un cadou (o jucărie, o carte, un articol vestimentar), mergeți împreună cu copilul și întrebați ce preferințe are. Va simți că și părerea lui contează, ceea ce automat îi va crește iar stima de sine.”

Pe Catalina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Termenul Sindromului morții subite la sugari (sudden infant death syndrome – SIDS) este folosit de către medici pentru cazurile când bebelușul moare subit fără niciun motiv aparent. De obicei, nu mai respiră în somn și se sufocă. Sindromul este foarte perfid deoarece nu are simptome după care să vă dați seama că bebelușul dumneavoastră este în pericol.

Anual mor în jur de 22 000 de sugari în întreaga lume. Care sunt cele mai mari riscuri? Și poate fi prevenit SIDS? Am intrebat medicul pediatru MUDr. Lucie Skálová.

Sindromul morții subite a sugarului afectează cel mai adesea bebelușii între a doua și a patra lună. Dar există pericolul și mai târziu. Până la ce vârstă se poate manifesta SIDS?

Riscul este cel mai mare până la vârsta de 6 luni, dar poate apărea până la 1 an. Riscul de SIDS scade odată cu creșterea vârstei copilului. De asemenea, amenință copiii la termen. Cu toate acestea, cauzele specifice ale SIDS sunt încă necunoscute.

Studiile internaționale au evidențiat diverși factori de risc care cresc probabilitatea bolii. Care sunt unii din acești factori?

Factorii de risc includ, de exemplu, dormitul pe abdomen, fumatul mamei sau nașterea prematură. Tulburările respiratorii și ale ritmului cardiac cresc, de asemenea, riscul. Au efect și alimentația artificială, supraîncălzirea copilului (haine, pături, dormitor supraîncălzit), saltea prea moale sau dormitul împreună cu părinții într-un singur pat.

Care sunt cele mai importante măsuri pe care le putem lua pentru a preveni SIDS?

Cea mai fiabilă protecție împotriva SIDS este eliminarea factorilor de risc, adică nu fumați, puneți copilul să doarmă pe spate cu capul întors pe o parte (nu pe burtă), în propriul pătuț. Dacă bebelușul regurgitează mai mult, așezați-l într-o poziție ridicată. Nu puneți pernă sau animale de pluș în pat, folosiți o saltea mai tare. Dacă este posibil, alăptați copilul. Nu supraîncălziți camera în care doarme bebelușul și îmbrăcați-l corespunzător.

De asemenea, puteți preveni SIDS utilizând monitorul de respirație pentru bebeluși Nanny, care monitorizează mișcările respiratorii ale bebelușului și vă alertează vizual și acustic în timp util în cazul unei opriri ale respirației. Monitorul de respirație Nanny este în plus dispozitiv medical certificat și de aceea este folosit de către maternități din întreaga lume. Instalarea sa este rapidă și ușoară, iar funcționarea sa este la fel de simplă. Monitorul nu necesită nicio întreținere specială. Și din cauza duratei lungi de viață a bateriei, este obișnuit să le introduci o singură dată, atunci când pornești pentru prima dată Nanny.

Cum funcționează monitorul de respirație?

Indicatorul luminos verde clipește de fiecare dată când copilul respiră. Dacă bebelușul nu respiră timp de 20 de secunde sau dacă ritmul respirator al copilului scade sub 8 respirații pe minut, se va aprinde o lumină roșie și va suna o alarmă. Sunetul unei alarme este adesea suficient pentru a trezi un copil dintr-un somn adânc și a inspira. Dacă nu, începeți imediat resuscitarea și sunați la 112.