Importanța primelor 18 luni de viață – partea a doua

Așa cum promiteam data trecută, revenim cu ce anume din comportamentul îngrijitorului principal a rănit în perioada formării atașamentului (primele 18 luni), dar și care sunt nevoile copilului în această perioadă.

Rănirea în etapa de formare a atașamentului

Adevărata rănire se produce când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care duce la apariția acelor GREȘELI repetitive. Iar aceste tipare în comportamentul părinților iau naștere si persistă în contextul unor stiluri parentale inconștiente.
Putem răni fie prin RESPINGERE (comportament tipic părintelui minimizator, adică a unui părinte care, la rândul său, a fost respins de părinții lui) ceea ce generează un comportament de tip ESCHIVARE din partea copilului.

Sau putem răni prin ABANDON (comportament tipic părintelui maximizator imprevizibil), ceea ce determină un comportament de tip AGĂȚARE, atât fată de părinte, cât si față de ceilalți ulterior. Practic perpetuăm inconștient comportamentele părinților noștri.

De aceea, dacă vrei să fii un părinte conștient, e nevoie să conștientizezi MOMENTUL PREZENT, să fii mereu prezent cu tine, cu trăirile tale, cu emoțiile tale, să le conștientizezi, să le accepți, să fii înțelegător cu tine, să te observi, să îți dai voie să accepți ceea ce simți.

Nevoile copilului în etapa atașamentului

Cea mai importantă nevoie a copilului până pe la 18 luni este ca părintele să fie DISPONIBIL și CALD sufletește în permanență.

Desigur că acesta este comportamentul dezirabil și ideal. Suntem oameni și astfel predispuși greșelii și propriilor limite. Cum ziceam mai sus, rănirea nu se produce dacă această nevoie nu e satisfacută în contexte disparate. Rănirea se produce atunci când există un TIPAR în comportamentul părintelui, care determină apariția unor greșeli.

Răspunzând la nevoile bebelușului ori de câte ori are nevoie, îl asigurăm că va supraviețui și că va menține sentimentul de conexiune cu universul, pe baza VIITORULUI SĂU SENTIMENT de SIGURANȚĂ în această lume.

Ruperea cronică a acestei legături este dureroasă, iar DUREREA, pentru creierul vechi/creierul reptilian, echivalează cu MOARTEA (uneori poate însemna chiar moartea propriu-zisă).

Nevoia de SIGURANȚĂ și SPRIJIN, în primele 18 luni de viață se pot satisface prin:

– disponibilitate constantă în a satisface nevoile fizice ale copilului (schimbat scutecul ori de câte ori e nevoie, spălat, hrănit)

– un mediu fără zgomote puternice (pentru a evita sperieturile)

– cu sunete și expresii oglindite de către părinte, reproduse intenționat (dezvoltă comunicarea)

– prezența fizică cât de des posibil – purtat bebe peste tot cu părintele sau îngrijitorul principal (în sisteme sigure de purtat și ergonomice, dormit în aceeași cameră); iar dacă nu se poate, se va lăsa în grija unui înlocuitor familiar ce va avea grijă de el cu căldură sufletească

– disponibilitate permanentă a mamei pentru alăptare (dacă este posibil)

– alăptare/hrănire la cerere, NU la program (alăptarea la program servește nevoilor părintelui și nu nevoilor copilului), într-un mediu cald și relaxat, alăptarea fiind o experiență ce necesită început, mijloc și sfârșit, fără grabă

– disponibilitatea constantă pentru alinarea copilului ori de câte ori e nevoie, când copilului este agitat sau tensionat, prin oglindire și NU prin liniștire!

Nevoia de STRUCTURĂ în primele 18 luni de viață se poate asigura prin:

– pregătirea unui mediu înconjurator SIGUR (pentru asta recomand în primul rând un exercițiu: mergi de-a bușilea prin casă și observă ce lucruri ar putea răni copilul în nevoia lui de exporare; apoi recomand cu mare încredere filmulețe sau bloguri pentru organizarea spațiului din casă din perspectiva Montessori)

– redirecționarea acțiunilor și energiei copilului către alte acțiuni SIGURE (indiferent de plânsetele copilului)

– îndreptarea atenției către lucruri din mediul înconjurator care necesită grija și atenția noastră: îngrijirea plantelor, îngrijirea lucrurilor din casă. Poate părea puțin prea devreme, dar copilul este perfect capabil să învețe să aprecieze lucrurile înconjurătoare de pe la 1 an, ușor și treptat.

Concluzii pentru etapa formării atașamentului

Nimic nu e bătut în cuie și nimic nu e fatal (aceasta este vestea cea bună!). Pentru a ne crește în mod conștient copiii, e nevoie să fim conștienți de modul în care le răspundem, e nevoie să aflăm ce se află ascuns înăuntrul nostru și să luăm măsuri pentru a vindeca propriile răni.

A fi părinte nu este un proces unilateral, de fapt suntem părinți unul celuilalt. Învățând exprimarea cu căldură sufletească în mod stabil și constant, părinții își oferă un dar de vindecare pentru că creierul vechi nu face diferența dintre mamă și copil. Ceea ce mama dă copilului este primit de inconștientul mamei ca și cum ar fi trimis către sine. Așadar părintele minimizator va depăși teama de contact și se va bucura de căldura și încrederea pe care le oferă copilului. Iar parintele maximizator va depăși teama că iubirea care îi este dăruită, îi va fi luată.

Structura creierului poate fi reconstruită, iar conexiunile pot fi readuse la starea lor naturală!

Pe Cătălina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Importanța primelor 18 luni de viață

Am discutat cu Cătălina Chingaru (consilier parental) despre tipurile de atașament și importanța primelor 18 luni de viață.
„Primele 18 luni din viața fiecărei persoane sunt importante pentru că acum se dezvoltă ATAȘAMENTUL (a NU se confunda cu IUBIREA!) și reprezintă MODELUL DE LEGĂTURĂ EMOȚIONALĂ pe care o persoană o dezvoltă în baza legăturii legăturii emoționale dezvoltate cu mama (sau cu principala persoană de îngrijire).
În această etapă nu poate fi vorba de prea multă atenție sau de “răsfăț”. Din contră! Răspunzând nevoilor copilului ori de câte ori e nevoie, îl asigurăm că va supraviețuit și va menține sentimentul de conexiune cu universul, care reprezintă BAZA viitorului său SENTIMENT DE SIGURANȚĂ ÎN ACEASTĂ LUME. Atât de important este!
Există 4 tipuri de atașament identificate de specialiști:
1. Atașament securizant
2.Atașament nesigur-ambivalent
3. Atașament nesigur-evitant
4. Atașament dezorganizat
I. Primul este tipul cel mai sănătos de atașament, am putea spune cel ideal. Desigur că în realitate nu există delimitări așa clare, fiecare persoană putând avea caracteristici din mai multe tipuri de atașament. Însă de cele mai multe ori, unul este predominant. Devenite adulte, persoanele cu un atasament securizant se simt demne de a fi iubite, au încredere în general in oameni și in relații, au o stimă de sine crescută și încredere în forțele proprii, sunt siguri de dragostea partenerului și nu au nevoie de reasigurări permanente. Aceștia devin adulți autonomi.
II. Atașamentul ambivalent “generează” adulți cu frecvente probleme și conflicte în relațiile cu ceilalți. Aceștia vor manifesta comportamente manipulatorii și răutăcioase la adresa celor din jur. Nu sunt siguri de dragostea partenerilor și de aceea cer foarte multe dovezi de afecțiune și apropiere de la partener. Sunt de multe ori percepuți ca fiind sufocanți. Ei sunt foarte geloși și posesivi, doresc să dețină controlul relației și caută să țină partenerul aproape. La nevoie pot recurge chiar la constrângeri și presiuni.
III. Pentru atașamentul evitant avem viitori adulți singuratici, de obicei, care nu au încredere în ceilalți și preferă să nu depindă prea mult de ei. Se tem de relațiile stabile, preferând aventurile, de multe ori ei înșelându-și partenerul. Într-o relație sunt distanți și se despart frecvent. Caută să nu se implice emoțional și evită să-și afișeze sentimentele, ceea ce face ca partenerul să nu știe exact ce simt aceștia.
IV. Atașamentul dezorganizat este caracteristic copiilor institutionalizați. Cu cei cu atașament dezorganizat este dificil de relaționat. Îi văd pe ceilalți ca fiindu-le ostili, iar relațiile impredictibile și amenințătoare. Ei se gândesc că este doar o chestiune de timp până când ceilalți îi vor dezamăgi. Cam acestea ar fi caracteristicile fiecărui tip de atașament. Data viitoare vom vedea ce anume din comportamentul părintelui/îngrijitorului principal a contribuit la aceste rezultate și care sunt nevoile copilului in aceasta etapă.”
Pe Cătălina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Cum putem umple paharul copilului astfel încât să se simtă iubit?

Am întrebat-o pe Cătălina Chingaru de la @Consiliere parentală despre cum putem umple paharul copilului astfel încât să se simtă iubit.

“O prietenă dragă, și ea mămică de două ori, mă întreba cum poate fi prezentă în viața fetelor ei, având un job foarte solicitant și ajungând acasă epuizată. Așa că propun 5 idei simple, ce pot fi adoptate în viața de zi cu zi cu puțină intenție, pentru a umple paharul copilului și a-l face să se simtă iubit (copiii nu știu că îi iubim, au nevoie de timpul nostru, de prezența noastră activă):

1. găsește anumite momente ale zilei (dimineața și/sau seara) când îmbrățișezi intenționat copilul și vă dezmierdați reciproc, când îi permiteți să redevină bebeluș (indiferent de vârstă, este un joc de rol simplu și la îndemâna oricui cu impact major în bine pentru copil!), etc, se poate continua cu un joc liber propus de copil (câte minute reziști);

2. încearcă să fii acolo lângă el în momentele ritualice ale zilei: la spălatul pe dinți, la dușul de seara, la îmbrăcat/dezbrăcat, povestea de seara – pot fi momente în care el se poate destăinui și așa afli aspecte importante din viața lui;

3. cere ajutorul copilului în treburile casnice (pregătirea mesei, strânsul mesei, strânsul rufelor murdare, strânsul rufelor curate, ordine la birou/raft/dulap/șifonier), activitate ce se poate face încă de pe la 4 ani, care îl va face să se simtă util și parte importantă din familie;

4. dacă ai mai mulți copii, stabilește o zi pe săptămână sau organizează programul în așa fel încât să ai măcar o zi pe săptămână pe care să o dedici fiecărui copil, în care să: ieșiți la plimbare în parc, la shopping, la o înghețată, la terasă… etc, poate propune și copilul; dar să fiți doar voi doi! Să se simtă unic, ascultat, văzut, iubit, important în ochii părintelui (ceea ce automat îi va ridica stima de sine);

5. Când aveți de luat o decizie ce îl impactează și pe copil, cereți-i și lui părerea și expuneți împreună argumentele PRO și CONTRA deciziei ce urmează să o luați; la fel și când doriți să îi luați un cadou (o jucărie, o carte, un articol vestimentar), mergeți împreună cu copilul și întrebați ce preferințe are. Va simți că și părerea lui contează, ceea ce automat îi va crește iar stima de sine.”

Pe Catalina Chingaru o puteți găsi pe grupul de Facebook: Consiliere parentală

Sindromul morții subite la sugari (SIDS) – informații generale

Termenul Sindromului morții subite la sugari (sudden infant death syndrome – SIDS) este folosit de către medici pentru cazurile când bebelușul moare subit fără niciun motiv aparent. De obicei, nu mai respiră în somn și se sufocă. Sindromul este foarte perfid deoarece nu are simptome după care să vă dați seama că bebelușul dumneavoastră este în pericol.

Anual mor în jur de 22 000 de sugari în întreaga lume. Care sunt cele mai mari riscuri? Și poate fi prevenit SIDS? Am intrebat medicul pediatru MUDr. Lucie Skálová.

Sindromul morții subite a sugarului afectează cel mai adesea bebelușii între a doua și a patra lună. Dar există pericolul și mai târziu. Până la ce vârstă se poate manifesta SIDS?

Riscul este cel mai mare până la vârsta de 6 luni, dar poate apărea până la 1 an. Riscul de SIDS scade odată cu creșterea vârstei copilului. De asemenea, amenință copiii la termen. Cu toate acestea, cauzele specifice ale SIDS sunt încă necunoscute.

Studiile internaționale au evidențiat diverși factori de risc care cresc probabilitatea bolii. Care sunt unii din acești factori?

Factorii de risc includ, de exemplu, dormitul pe abdomen, fumatul mamei sau nașterea prematură. Tulburările respiratorii și ale ritmului cardiac cresc, de asemenea, riscul. Au efect și alimentația artificială, supraîncălzirea copilului (haine, pături, dormitor supraîncălzit), saltea prea moale sau dormitul împreună cu părinții într-un singur pat.

Care sunt cele mai importante măsuri pe care le putem lua pentru a preveni SIDS?

Cea mai fiabilă protecție împotriva SIDS este eliminarea factorilor de risc, adică nu fumați, puneți copilul să doarmă pe spate cu capul întors pe o parte (nu pe burtă), în propriul pătuț. Dacă bebelușul regurgitează mai mult, așezați-l într-o poziție ridicată. Nu puneți pernă sau animale de pluș în pat, folosiți o saltea mai tare. Dacă este posibil, alăptați copilul. Nu supraîncălziți camera în care doarme bebelușul și îmbrăcați-l corespunzător.

De asemenea, puteți preveni SIDS utilizând monitorul de respirație pentru bebeluși Nanny, care monitorizează mișcările respiratorii ale bebelușului și vă alertează vizual și acustic în timp util în cazul unei opriri ale respirației. Monitorul de respirație Nanny este în plus dispozitiv medical certificat și de aceea este folosit de către maternități din întreaga lume. Instalarea sa este rapidă și ușoară, iar funcționarea sa este la fel de simplă. Monitorul nu necesită nicio întreținere specială. Și din cauza duratei lungi de viață a bateriei, este obișnuit să le introduci o singură dată, atunci când pornești pentru prima dată Nanny.

Cum funcționează monitorul de respirație?

Indicatorul luminos verde clipește de fiecare dată când copilul respiră. Dacă bebelușul nu respiră timp de 20 de secunde sau dacă ritmul respirator al copilului scade sub 8 respirații pe minut, se va aprinde o lumină roșie și va suna o alarmă. Sunetul unei alarme este adesea suficient pentru a trezi un copil dintr-un somn adânc și a inspira. Dacă nu, începeți imediat resuscitarea și sunați la 112.

Unde poate fi folosit un monitor de respirație?

Majoritatea părinților au pregătit pentru bebeluș pătuțul clasic atunci când ajung acasă de la maternitate. Numai că doar câțiva bebeluși petrec în el 24 de ore pe zi. În timpul funcționării normale a gospodăriei, când vă deplasați prin tot apartamentul sau casă, este mai practic să aveți bebelușul mereu pe lângă și să îi asigurați mai multe ”culcușuri” sigure. În care dintre ele puteți folosi fără probleme monitorul de respirație Nanny, care monitorizează în mod fiabil somnul bebelușului? Și ce reguli trebuie respectate, astfel încât monitorul să funcționeze fără probleme?

 

În ce locuri se poate odihni bebelușul cu Nanny și de care locuri trebuie să ne ferim?

Pătuțul bebelușului

Dormitul în pătuțul lui echipat cu monitorul de respirație în dormitorul părinților este considerat cel mai sigur mod de somn pentru bebeluș. Mămica în plus are parte de somnul liniștit atât de necesar, pentru a își încărca bateriile pentru ziua următoare. Din punctul de vedere al folosirii monitorului de respirație, este cea mai sigură amplasare – este necesar doar să se facă instalarea Nanny în pătuț corect, fără să atingă alte obiecte.

 

Cuib

Cuibul este un loc pufos creat pentru odihna confortabilă a bebelușului dumneavoastră. De obicei este maleabil și este prevăzut cu o husă lavabilă dintr-un material plăcut. Unele cuiburi au deja în ele integrate saltele. Dacă doriți să folosiți monitorul de respirație în cuib, trebuie amplasat pe o suprafață dură și stabilă, ideal în pătuțul copilului și împreună cu salteaua pătuțului să creeze un strat de maxim 12 cm. Verificați ”permeabilitatea” fiecărui strat. Puneți bebelușul în cuib, porniți monitorul și îndepărtați-vă. Dacă semnaliează lumina verde a unității de control în ritmul respirației copilului, aveți siguranța că respirația lui este percepută de către salteaua cu senzor. Dacă nu se întâmplă așa, puteți amplasa monitorul direct pe saltea (nu sub ea), astfel încât monitorul va percepe respirația copilului fără probleme.

Pătuțul Next-to-me

Pătuțul Next-to-me este un pătuț pentru bebeluși pentru fixarea lui temporară sau permanentă la patul părinților. Are o latură detașabilă și o înălțime reglabilă, pentru a putea fi lipit de patul părinților creând o suprafață uniformă pentru somnul împreună sau pentru jucat. Dacă aveți astfel lipit pătuțul, monitorul de respirație poate percepe respirația dumneavoastră și astfel nu poate porni alarma dacă bebeluțul nu mai respiră. Astfel folosirea în acest mod este posibilă doar dacă dumneavoastră nu dormiți și păziți bebelușul. Pe durata somnului este necesară detașarea de la patul părinților, pentru a sta de sine stătător la o distanță suficientă și să efectuați testul de funcționalitate.

 

Leagănul

Leagănul este alternativa pentru somnul bebelușului pe timpul zilei. Se poate muta ușor, prin urmare mama îl poate lua cu ea în bucătărie sau sufragerie, astfel încât să vadă mereu bebelușul chiar și atunci când face lucruri în gospodărie. Salteaua cu senzor o puteți amplasa în leagăn la fel ca în pătuț. Dacă vreți să folosiți monitorul, leagănul trebuie să fie blocat și să nu se balanseze. Balansul ar crea vibrații, pe care monitorul le-ar putea evalua ca respirația bebelușului și nu ar porni alarma, în cazul în care copilul se oprește din a respira. Leagănul trebuie să aibă un fund dur, în caz contrat salteaua cu senzor nu ar fi amplasată corect și ar putea apărea alarme false mai des. Înainte de folosire trebuie efectuat testul funcționalității.

 

Căruciorul

Căruciorul este un ajutor esențial pentru călătorii și plimbări cu bebelușul dumneavoastră. Însă nu este compatibil cu folosirea monitorului de respirație, deoarece mișcările căruciorului sunt percepute de către monitor și nu ar porni alarma în cazul în care se oprește respirația bebelușului. Dacă totuși doriți să folosiți monitorul de respirație împreună cu căruciorul, se poate face doar dacă este blocat și doar în interior (rafalele de vânt pot crea mici vibrații, pe care monitorul le poate percepe ca respirația copilului). Înainte de folosire este necesar să faceți testul de funcționalitate.

 

Patul părinților

Dormitul și alintarea bebelușului împreună cu părinții în același pat este un joc favorit și plin de dragoste care crează o relație puternică între bebeluș și părinte. Pentru folosirea monitorului de respirație este neadecvat. Prin urmare stați în același pat cu bebelușul care doarme doar dacă sunteți treaz. Cel puțin noaptea puneți copilul într-un pătuț echipat cu monitor de respirație.

Regulile monitorizării sigure

Înainte de fiecare instalare Nanny este important de efectuat un test de funcționalitate. Trebuie acordată o atenție deosebită dacă doriți să utilizați Nanny în altă parte decât în pătuțul pentru bebeluși.

Testul funcționalității

Înainte de prima utilizare în oricare loc nou, testați mereu monitorul. Porniți-l în pătuț (sau oriunde în altă parte, unde va dormi bebelușul), dar nu puneți încă bebelușul. Dacă după 20 de secunde Nanny pornește alarma, aveți siguranța, că nicăieri în apropiere nu este o sursă de vibrații deranjante și puteți folosi liniștiți monitorul.

În ce condiții folosim căruciorul, leagănul sau coșul?

Monitorul de respirație trebuie folosit doar în locuri liniștite, unde nu bate vântul. Dacă căruciorul ar fi de exemplu pe balcon, senzorul sensibil ar putea prinde micile mișcări cauzate de vânt și astfel aparatul nu ar putea sesiza faptul că nu mai respiră copilul. La fel și în cazul coșului, care este pus pe podea, monitorul ar putea înregistra vibrațiile de la mersul din jur.

Căruciorul sau leagănul nu trebuie de asemenea să fie în mișcare și nimeni nu trebuie să le atingă. Dacă bebelușul doarme în cărucior, care este blocat, stă pe o suprafață plană și ați efectuat testul funcționalității (vezi mai sus), atunci puteți folosi Nanny.

În cazul cuibului sau a unei saltele mai înalte de 12 cm, luați în calcul că pot exista mai multe alarme false. Verificați prin urmare ”permeabilitatea” fiecărui strat. Puneți bebelușul în cuib, porniți monitorul și îndepărtați-vă. Dacă semnaliează lumina verde a unității de control în ritmul respirației copilului, aveți siguranța că respirația lui este percepută de către salteaua cu senzor. Dacă nu se întâmplă așa, puteți amplasa monitorul direct pe saltea (nu sub ea), astfel încât monitorul va percepe respirația copilului fără probleme.

Sindromul de Apnee în Somn Obstructiv la copiii de până 1 an

”A sunat alarma monitorului, dar copilul mi se pare în regulă. Este vorba despre o alarmă falsă?”

Așa încep de multe ori întrebările primite de la dumneavoastră. Bineînțeles că se poate să apară alarme false. Însă, dacă monitorul este nou și instalat corect, este vorba de evenimente excepționale.

Atunci de ce sună alarma, chiar dacă se pare că este sănătos copilul și respiră? Am abordat-o pe Anna Růžičková, consultant somn pentru copiii de până la 3 ani, cu această întrebare.

Anna Růžičková (28 ani) este consultant somn certificat Baby-Led-Sleep & Well-Being Specialist by Isla Grace cu experiență de 5 ani în domeniul medical. De asemenea este autorea profilului de instagram ”Spanek miminek” („Somnul bebelusilor”) cu care Nanny colaborează de mult timp. Este mămica fiului ei Jakub în vârstă de 9 luni.

”Motivul pentru care începe să sune alarma chiar dacă bebelușul arată sănătos și liniștit poate să fie așa numitul Sindrom de Apnee în Somn Obstructiv. Acest sindrom cauzează oprirea repetată a respirației în somn, care durează cel puțin două cicluri de respirație. Afectează unul din zece copii cu vârsta de până un an.” explică Anna Růžičková. ”Vestea bună este că majoritatea au simptome ușoare, care cu trecerea timpului trec de la sine.” adaugă.

Simptomele apneei la copii pot fi următoarele:

  • Copilul doarme cu gura deschisă
  • Copilul are gura deschisă aproape toată ziua
  • Sforăit
  • Tragerea aerului în piept
  • Copilul are pauze în respirație pe durata somnului
  • Treziri frecvente
  • Copilul este iritabil mult timp
  • Copilul nu se poate concentra și este împrăștiat

 

”Dacă observați majoritatea acestor simptome pe o perioadă de minim 2 săptămâni, mergeți la pediatru. Consecințele apneei netratate includ probleme de creștere, sau mai rău, tulburări de personalitate, tulburări de comportament și dispoziție, etc. Apneea este asociată cu o oxigenare slabă a celulelor și o reacție de trezire care pune capăt așa numitei pauze de apnee și permite reluarea respirației. La pauzele de apnee reacționează monitorul de respirație prin semnalizare, care poate fi percepută de către părinți ca o alarmă falsă, deoarece copilul respiră normal în continuare. Cu toate acestea luați în seamă semnalizarea monitorului.” solicită la prudență Anna Růžičková.

”Tratarea apneei include în majoritatea cazurilor operarea polipilor și amigdalelor. În unele cazuri este suficientă scoaterea amigdalelor, chiar dacă nu par mari. Problemele cu respirația pot fi grave și ar trebui discutate cu un specialist. Mergeți la pediatru sau la un specialist O.R.L.. Întrebările referitoare la calitatea respirației în somn ar trebui să fie în toate controalele pediatrice regulate. Sindromul de Apnee în Somn Obstructiv poate fi tratat și în cadrul clinicilor specializate în somn.” atenționează consultanta.

Surse:
CHAN, James, Jennifer C. EDMAN a Peter J. KOLTAI. Obstructive Sleep Apnea in Children. American Family Physician [online]. Cleveland, 2004, 5(69), 1147-1155 [cit. 2021-5-16]. Disponibil: https://www.aafp.org/afp/2004/0301/p1147.html